Partea intai:”Pe harfa rasturnata a iubirilor tale,vara…”
Iti mai aduci aminte de ea?Cu siguranta stii bine primele cuvinte pe care ti le-a spus,dar si ultimele:”Stii ca te iubesc,dar e prea tarziu pt noi.”Un sarut rece si usa s-a inchis….
Ca o ironie a soartei,in exact acelasi moment,in alt colt al orasului,pe scaunul din fata al unei masini ea plange.O alta ea aude de la un alt el probabil ultimele fraze:”Insemni enorm pt mine,dar asta nu mai merge.Nu te schimba niciodata,caci sigur un altul mai bun te va iubi mai mult.”Un sarut rece si usa se inchide….
Partea a doua:”Trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec…”
Agonia celor doi continua ore,zile,poate saptamani in sir,amandoi impartasind aceleasi sentimente pana cand intr-o seara banala,se intalnesc,iar restul e doar o joaca de copii traita cu intensitatea celor mai importante clipe din viata.
Zilele,orele,serile se succed haotic si se pierd in saruturi fierbinti si cuvinte dulci.O dragoste incepe.O dragoste ce infierbanta,ce doare,ce amageste si iluzioneaza,o dragoste ce omoara cu fiecare secunda.Caci amandoi vor sa dea totul si sa ia totul unul de la celalalt cu o sete apriga.Si fiecare zi e la fel desi toate sunt si noi si vechi simultan.Ei stiu sa dea viata oricarui banal obiect de décor.Isi inchipuie desigur ca dragostea lor ,mai puternica decat orice drog,amorteala dulce a trupurilor lor imbratisate si mainile lor ce nu-si gasesc odihna decat cand sunt impreuna,vor dura la nesfarsit.Si cred ca zilele ce urmeaza vor fi traite ca si pana acum la limita dintre vis si realitate,in acea stare de reverie de care sunt asa dependenti.
Partea a treia:”Si tremurul mainii care il cauta…”
Dar timpul se asterne usor si peste ei,obisnuinta si comoditatea luand locul dragostei.Tot mai multe zile se scurg in aceleasi conversatii,aceeasi monotonie dezintegranta pana cand ea isi face curaj si ii spune:”Tu nu mai ai nimic din ceea ce este al meu.Eu nu ma mai regasesc in tine,nu pasii mei sunt cei pe care ii astepti si nu mirosul parului meu vrei sa-l simti pe perna ta.”
El o priveste nepasator ca si cum in fata sa este o straina si ii spune in treacat:”Vorbesti prostii!”.Dar orice ar fi zis el nimic nu ar mai fi tinut-o in preajma.In cele din urma usa se inchide dereros in urma ei si povestea se incheie.
Asadar aceasta nu este o poveste de dragoste ci o poveste despre cei care au cunoscut-o si i-au simtit efectul naucitor.
Punct si de la capat…
Sunetul surd al usii ce se inchidea nu-l mai impresionase nici pe el si nu o mai duruse nici pe ea.Amandoi acceptasera situatia si au lasat timpul sa le vindece ranile,fara a distruge insa amintirile frumoase.O perioada s-au evitat.Au urmat apoi cateva saluturi reci.Dar dupa un an de la despartire s-au intalnit din nou.Intr-o la fel de banala seara ca si prima si intr-un la fel de banal loc.Erau acum tot ei,aceiasi ei,dar mereu altii,care nu puteau fi intregi decat impreuna.Mainile lor nu mai erau singure ci se imbratisau incontinuu,ochii lor se cautau cu infrigurare,iar cand se gaseau zambeau fericiti.Capul ei se odihnea in fiecare seara la pieptul lui,in timp ce parul moale ii dezmierda usor barbia.Gasisera in sfarsit echilibrul intre dragostea si pasiunea ce ii coplesea pe amandoi.Invatasera cat anume sa dea si cat anume sa ceara unul de la celalalt .Dragostea lor incepea sa se ridice usor spre inalt asemenea unui cantec ce rasuna dincolo de ferestrele unei case.Totul era perfect si parca lumea incepea sa infloreasca odata cu ei.
Cat de greu este pt o fiinta umana,supusa erorii fatale si neincrederii,sa gaseasca fericirea si sa pastreze iubirea.
Cei ce nu cunosc truda si setea inchise in sufletul unui indragostit sa stea deoparte si sa nu judece caci in dragoste,ca si in razboi,totul este si va fi mereu permis
